Inedit

Operele lui Brâncuşi, analizate de experţi din Ministerul Culturii

Comisia de experţi internaţionali desemnată să analizeze situaţia Porţii Sărutului, condusă de secretarul de stat din Ministerul Culturii Radu Boroianu, a sosit la Târgu-Jiu, urmând ca aceştia să îşi prezinte concluziile

Radu Boroianu le-a declarat jurnaliştilor că membrii comisiei de experţi străini vor analiza nu doar Poarta Sărutului, ci toate operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, pentru a vedea în ce stare se află acestea şi a pentru a stabili nişte regulamente clare în baza cărora să fie făcute de acum încolo viitoarele lucrări de întreţinere şi restaurare.

Boroianu a criticat felul în care, anul trecut, a fost spălată cu jet de apă sub presiune Poarta Sărutului. El a spus că nu apa ar fi făcut rău lucrării lui Brâncuşi, ci presiunea acesteia şi în special lipsa de experienţă a muncitorului care a executat operaţiunile respective. Secretarul de stat a mai precizat că firma care a executat lucrările din vara anului 2013 avea toate documentele în regulă, Ministerul Culturii verificând în acest sens documentaţia depusă la dosarul în baza căruia i-au fost atribuite lucrările. Membrii comisiei îşi vor prezenta concluziile marţi, la prânz, într-o conferinţă de presă organizată la Târgu Jiu. Până atunci ei urmează să inspecteze toate operele realizate de Constantin Brâncuşi, care fac parte din Ansamblul monumental "Calea Eroilor".

Într-un comunicat remis, ministrul Culturii, Gigel Ştirbu anunţa că, în perioada 15 - 18 februarie se va reuni comisia de experţi care va studia situaţia restaurării componentei sculpturale "Poarta Sărutului" din cadrul Ansamblului "Constantin Brâncuşi". Potrivit comunicatului, "în program sunt prevăzute întâlniri la Bucureşti şi Târgu Jiu, precum şi vizita la Ansamblul Monumental Calea Eroilor"."Urmare a adoptării Memorandumului cu tema «Constituirea unei Comisii de experţi pentru studierea situaţiei restaurării componenţei sculpturale "Poarta Sărutului" din cadrul Ansamblului sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu», în şedinţa Guvernului din data de 27 noiembrie 2013, Comisia prevăzută în Memorandum se constituie prin Decizia Primului Ministru nr. 480 din 4 decembrie 2013. Decizia Primului Ministru se concretizează în reuniunea Comisiei care începe la acest sfârşit de săptămână, aceasta având loc imediat după armonizarea cu agendele experţilor străini implicaţi în proiect", se arăta în comunicatul citat. Din Comisia Internaţională Brâncuşi fac parte trei profesori renumiţi din domeniul artelor plastice şi al sculpturii, care îşi desfăşoară activitatea la Muzeul Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, Universitatea din Viena, respectiv Universitatea din Viena şi Duke University din Statele Unite ale Americii. La începutul reuniunii, membrii Comisiei vor avea la dispoziţie o documentare amplă, realizată de partea română, prin intermediul unor specialişti în optoelectronică, petrografie şi restaurare."Pe parcursul desfăşurării lucrărilor, Comisia va asculta punctele de vedere diferite ale tuturor celor care au calitatea de a se implica pe acest subiect. Vom avea şi o discuţie cu liderul contestatarilor formelor de restaurare, din Târgu-Jiu", potrivit sursei citate. Concluziile Comisiei de experţi pentru studierea situaţiei restaurării componenţei sculpturale "Poarta Sărutului" din cadrul Ansamblului sculptural "Constantin Brâncuşi" de la Târgu-Jiu vor fi prezentate premierului, ulterior urmând a fi făcute publice.

Componenţa comisiei, stabilită de Ponta

La începutul lunii decembrie 2013, premierul Victor Ponta a stabilit ca din componenţa comisiei de experţi care va studia situaţia restaurării componentei sculpturale "Poarta Sărutului" din cadrul Ansamblului "Constantin Brâncuşi" de la Târgu Jiu să facă parte şi specialişti din Bruxelles, Viena şi Paris. Comisia este condusă de Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, şi este formată din Joost Vander Auwera, conservator-şef al Departamentului Sculptură al Muzeului Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, specialist în piatră şi metal, Fritz Koreny, profesor la Universitatea din Viena şi specialist în piatră şi metal, Andre Millau, expert restaurator, expert pe lângă Curtea de Apel din Paris, proprietarul Societăţii de restaurare Andre, Roxana Radvan, şef al Departamentului metode şi tehnici optoelectronice de reabilitare şi conservare a patrimoniului cultural din Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Optoelectronică, şi Iulian Olteanu, director general al întreprinderii de restaurare DUCT. Cu o lună înainte, premierul Victor Ponta anunţase că Guvernul va finanţa o comisie internaţională de experţi care să prezinte un punct de vedere privind modul în care se prezintă Ansamblul Monumental "Calea Eroilor" după restaurarea Porţii Sărutului, proiectantul susţinând că opera a devenit galbenă după spălarea cu apă sub presiune. Premierul a menţionat atunci că doreşte experţi în comisia respectivă care să nu fie angajaţi ai Ministerului Culturii, precizând că doreşte o opinie cât mai obiectivă din partea acestora."Deci eu aşa fac, plătesc eu nişte experţi independenţi, care bănuiesc eu că după aia o să-i certaţi şi pe ăia, indiferent ce or să spună. Eu o să am încredere în cei independenţi. A greşit cineva plăteşte, nu a greşit nimeni, nu mai facem scandal la anul şi facem şi Coloana la anul!", a spus Ponta.

Poarta Sărutului a devenit "galbenă",

"Plătim noi de la Guvern o comisie independentă, nu din România, ca să nu ziceţi că ţine cu ministerul sau cu ceilalţi. O să vină încoace, o să evalueze şi dacă s-a făcut prost luăm toţi banii înapoi, dacă s-a făcut bine, s-a făcut bine. Altă soluţie nu am, că aşa nu suntem specialişti şi să ne dăm noi cu părerea…sincer, nu suntem specialişti", a mai declarat Ponta. Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a Porţii Sărutului, a acuzat Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) că opera din piatră a lui Constantin Brâncuşi, expusă în parcul central din Târgu Jiu, s-a îngălbenit după ce a fost spălată cu jet cu apă sub presiune. El a spus că, după lucrările de restaurare, Poarta Sărutului a devenit "galbenă", după ce a fost spălată fiind folosit un pistol cu apă sub presiune, asemănător celor din spălătoriile auto. Ulterior, Institutul Naţional al Patrimoniului a anunţat că va depune plângere penală împotriva proiectantului lucrărilor de restaurare de la Poarta Sărutului din Târgu Jiu, Dorin Dănilă, şi a respins ferm încercarea de calomniere a instituţiei de către acesta.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...