Sport

Vâlcea a câştigat două trofee într-un singur meci!

SCM s-a impus în faţa celor de la CSM Bucureşti, 22-19, asigurându-şi astfel Cupa României FAN Courier, dar şi Supercupa României

"Vrem să bem şampania celor de la CSM, că am auzit că o au deja pregătită", le spunea Florentin Pera suporterilor vâlceni veniţi să susţină echipa din afara Sălii Polivalente. Formaţia sa a dominat prima parte a jocului, obţinând un avantaj de opt goluri. "Tigroaicele" şi-au revenit în a doua repriză, au micşorat diferenţa pâna la minus doi, însă forcingul lor nu a fost suficient.

Antrenorului handbalistelor de la SCM i s-a făcut rău şi nu a mai urmărit ultimele trei minute ale jocului. Medicii i-au acordat îngrijiri pe bancă şi au reuşit să-l repună pe picioare, astfel că la festivitatea de premiere a fost lângă echipa sa!

Jucătoarele de la Vâlcea au sărbătorit victoria dansând pe celebra melodie ”Jerusalema”, apoi au petrecut cu fanii, în parcarea Sălii Polivalente.

Crina Pintea a fost declarată cea mai bună apărătoare, Cristina Neagu a fost golgheterul competiţiei, Batinovic, cel mai bun portar, iar Marta Lopes, cea mai bună jucătoare a turneului.

Pera a dedicat victoria mamei sale

”Când o echipă conduce la opt goluri, intervine relaxarea. Probabil ne-am considerat câştigători după prima repriză. Am jucat la un nivel ridicat în prima repriză, mă bucur că am găsit cele mai bune soluţii de a duce jocul până la capăt în favoarea noastră. Vreau să-mi felicit fetele că au luptat împreună, nu au cedat nici o secundă, am arătat ca o familie, am avut o apărare de fier în prima repriză. Echipa noastră a demonstrat că este o forţă şi că nu întâmplător am încheiat pe primul loc. Am fost echipa mai bună, am condus din prima secundă până în ultima. Este o zi specială, este ziua mamei mele şi cred că i-am făcut cel mai frumos cadou. Am început perfect acest sezon, cu două trofee într-un singur meci”, a declarat Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea.

”Vreau să-mi felicit colegele pentru dăruirea şi motivaţia pe care au arătat-o. Mie îmi lipsea Cupa din palmares şi mă bucur că acum revin la Vâlcea cu două trofee. Antrenorul nostru ne-a dat totul pe tavă, ştiam totul despre adversare, a pregătit meciul perfect”, a declarat Cristina Florica, handbalistă SCM Râmnicu Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...