Eveniment

Jandarmii şi salvamontiştii la nevoie se cunonosc!

Două apeluri S.N.U.A.U 112 la distanţă de 30 minute, au mobilizat jandarmii din Olăneşti, lucrătorii din cadrul Serviciului Salvamont şi al Ambulanţei să intervină şi să acorde ajutor unor doamne sexagenare.

Primul “Strigăt de ajutor” a sosit astăzi după-amiază, în jurul orelor 12.50, când o femeie în vârstă de 61 ani, aflată pe traseul turistic Piatra Scrisă a alunecat şi s-a accidentat la un picior, urmând ca, în jurul orelor 13.20, să primim cel de-al doilea “strigăt de ajutor”, de la o altă femeie în vârstă de 60 de ani, aflată în zona Pătrunsa, care s-a accidentat în acelaşi mod.

Deşi între cele 2 locaţii distanţa este de aproximativ 30 km, jandarmii, salvamontiştii şi asistenţii medicali au acţionat cu rapiditate, cele două femei fiind găsite în timp util pentru acordarea primului ajutor. Având în vedere dificultatea traseului, menţionăm că sexagenarele au fost transportate pană la ambulanţă cu targa, urmând ca una dintre ele să fie transportată la spital, întrucât prezenta fractură la picior.

Menţionăm că acţiunile de căutare şi salvare s-au desfăşurat pe parcursul unei ore şi jumătate, au participat 6 jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Olăneşti alături de 5 lucrători din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont şi Serviciul Local Salvamont Băile Olăneşti, respectiv 4 lucrători din cadrul Serviciului de Ambulanţă.

Jandarmii montani sfătuiesc persoanele care doresc să se aventureze pe traseele şi cărările de munte să nu plece la drum singure, să aleagă un traseu marcat şi să aibă echipament potrivit acestor tipuri de excursii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...