Sub Lupă

Mită de un milion de euro la Apele Române. Fostul director general Sandu Victor, reţinut de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 3 august 2020, a inculpaţilor:

SANDU VICTOR, la data faptei director general al Administraţiei Naţionale “Apele Române”, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită,

Persoana fizică, om de afaceri, reprezentant al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 august 2020, faţă de două persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, pentru infracţiunea de complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de director general al Administraţiei Naţionale “Apele Române”, în perioada 17 mai – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor ar fi pretins sume de bani şi ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administraţia Naţională “Apele Române”.

Banii ar fi fost viraţi de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general.

Concret, banii ar fi fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuţiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităţilor produse pe râuri din judeţul Bihor.

Banii primiţi drept mită ar fi fost justificaţi cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 4 august 2020, inculpatul SANDU VICTOR şi coinculpatul om de afaceri sunt prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...