Special

Schimb de preşedinţi la Rotary Club Râmnicu Vâlcea

Marţi, 30 iunie, Rotary Club Râmnicu Vâlcea a organizat ceremonia de rotire a colanului în prezenţa guvernatorului ales al Districtului 2241 România-Republica Moldova, Cornel Wilfred Calinoiu, a fostului guvernator Marta Mocanu, asistent guvernator în acest an şi a fostului asistent guvernator Doru Paraschiv.

La final de mandat, Bogdan Pistol a anunţat că încă doi membri ai clubului, artiştii plastici Tina Popa şi Gheorghe Dican, primesc distincţia "Paul Harris", cea mai înaltă distincţie rotariană.

După un an cu proiecte numeroase noi dar şi continuate şi cu implicare în sprijinirea luptei împotriva noului coronavirus prin dotare cu măşti, igienizant, viziere şi prin dotarea Spitalului Judeţean Vâlcea cu un laringoscop de ultima generaţie, Bogdan Pistol a predat colanul lui Marian Mitra.

"Vă invit sa găsim alte oportunităţi potrivite, acele porţi încă nedeschise şi să le deschidem împreună, astfel încât întreaga noastră activitate şi menire, dar mai ales vieţile celor care beneficiază de acţiunile şi programele Rotary să devină mai bune", a spus Marian Mitra.

Întreaga reţea rotariana din lume are ca deviza, în acest an: Rotary opens opportunities!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...