Administraţie

Introducerea reţelei de gaze naturale şi regularizarea torenţilor din Drăgoeşti, pe lista de priorităţi a primarului Gheorghe Melente

Autorităţile locale au emoţii de fiecare dată când cantităţile de precipitaţii depăşesc limitele normale din cauza ”hududoaielor”, care produc neplăceri şi distrug drumurile. Primarul Gheorghe Melente a făcut demersuri pentru a rezolva această problemă.

”Sunt investiţii în derulare, dar şi altele pentru care întocmim documentaţiile. Se lucrează intens la aşezământul cultural. S-a mers foarte bine şi la cum decurg lucrurile, sunt convins că acest obiectiv va fi finalizat la termenul stabilit. Acum lucrăm la cadastrarea generală a localităţii. În plus, pregătim proiectul pentru captarea torenţilor şi cel pentru gaze. Se află pe lista noastră de priorităţi pentru perioada următoare. La gaze, suntem aproape gata cu documentaţia. Aşteptăm ca Guvernul să dea drumul unui nou program de finanţare. În acest proiect, nu suntem în asociere cu nimeni, pentru că nici nu putem, dar asta nu înseamnă că nu ne aflăm în grup cu Galicea, Olanu, Stoileşti. Depindem de localităţile învecinate. Nu putem să venim cu o sursă proprie de gaz, din pământ. Trebuie adus pe conductă, de la Ioneşti. Va tranzita în primă fază comuna Olanu. Pe acolo s-a găsit soluţia de traversare a Oltului”, a precizat Gheorghe Melente, primarul comunei Drăgoeşti.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...