Monden

Actorii Teatrului Anton Pann îşi reiau activitatea

Vineri şi sâmbătă sunteţi aşteptaţi la teatru, intrarea liberă.

După aproape trei luni de la închidere, din cauza pandemiei de coronavirus, teatrele, treptat, treptat, încep să-şi redeschidă porţile. Cu foarte mare dor de spectatori, mulţumindu-vă pentru răbdare şi pentru faptul că i-aţi urmărit online, actorii Teatrului Anton Pann începând cu acest weekend vă invită la teatru. Spectacolele care se vor ţine în amfiteatru, cu respectarea măsurile impuse, vor fi cu INTRARE LIBERĂ.

Vineri 5 iunie, de la binecunoscuta oră 19.00, sunteţi aşteptaţi în amfiteatrul de la ”Anton Pann” pentru a urmări primul spectacol faţă în faţă cu actorii dumneavoastră preferaţi. Vă veţi întâlni cu: Reka Szasz, Tavi Costin, Andrei Cătălin, Alexandru Beteringhe şi Vldimir Purdel în ”TNT”, un spectacol de improvizaţie exploziv provocat de Mihaela Sârbu. Toţi cei cinci se bucură de numeroase premii castigate în urma participării la festivaluri naţionale şi internaţionale. Pentru că le-a fost dor de dumneavoastră şi de interacţiunea cu spectatorul, cei de la ”Anton Pann” vă promit o seară memorabilă.

Atenţia conducerii Teatrului Anton Pann se îndreaptă şi către cei mici. Sâmbătă 6 iunie, de la ora 11.30, actorii păpuşari ai Teatrului Anton Pann vă propun spre vizionare, tot în amfiteatru, spectacolul ”Povestea ieduţului răsfăţat”. Mânuitorii de marionete: Viorica Stamate, Marina Măgală, Felicia Ştefan, Mioara Dospina şi Cristian Bulagea, conduşi de Doru Perpelea cel care semnează regia tehnică, pentru aproximativ 45 de minute vă vor arăta povestea unui ieduţ răsfăţat. Veţi vedea cum mama, bunica şi mătuşa capră vor încerca prin toate metodele să facă dintr-un ieduţ răsfăţat un băieţel responsabil. Dacă vor reuşi, cei mici împreună cu părinţii vor vedea urmărind cu atenţie spectacolul. Putem vorbi în cazul de faţă de o stagiune estivală. Veţi vedea în curând şi alte spectacole. Chiar dacă actorii nu s-au putut întâlni cu dumneavoastră în sălile de spectacol, acolo unde este emoţie pură, ei au repetat şi au lucrat pentru noile producţii. Speră că în curând, cu respectarea măsurilor impuse, spectacolele să se reia şi în sălile de spectacole. Până atunci sunteţi aşteptaţi în amfteatrul de la ”Anton Pann”.

Teatrul Anton Pann este o instituţie publică de spectacole finanţată de Consiliul Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...