Eveniment

Acţiune în Vâlcea pe linia prevenirii şi combaterii încălcării regimului legal de viteză

În perioada 18 – 25 mai a.c. poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pe drumurile de pe raza judeţului Vâlcea, cu echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale şi cinemometrele portabile model TruCAM, pentru depistarea şoferilor care depăşesc viteza legală.

Pe lângă acestea, au fost utilizate şi aparatele etilotest şi drugtest, pentru depistarea şi sancţionarea celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

În urma activităţilor desfăşurate şi a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 184 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor regimului rutier, sancţiuni cu o valoare de peste 74.000 lei.

De asemenea, au fost reţinute 32 de permise de conducere, 18 dintre acestea fiind reţinute pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată au fost constatate şi două infracţiuni la regimul rutier.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...