Economic

Sfârşitul izolării calmează pieţele

Criza creată de pandemie a sensibilizat semnificativ percepţia pieţelor în condiţiile în care majoritatea datelor economice sunt negative, astfel că optimismul este urmat rapid de pesimism.
Redeschiderea pieţei valutare după Sărbătorile Pascale a adus o uşoară apreciere a leului, la 4,8345 lei, pentru ca joi media să urce la 4,8414 lei.
Începutul de săptămână a fost unul pozitiv, pe fondul anunţurilor privind relaxarea normelor de autoizolare în majoritatea statelor europene. Cursul euro a coborât la 4,8360 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,834 şi 4,84 lei.
Cotaţiile calculate de Banca Centrală Europeană au atins un maxim de 4,8419 lei/euro, pentru ca la finalul perioadei să coboare la 4,8370 lei.
Trecerea de la „stabil” la „negativ” a ratingurilor primite de România din partea agenţiilor specializate, din cauza înrăutăţirii datelor economice, provocate de pandemia globală, dar şi de efectele modului în care a fost gestinat bugetul de guvernarea populistă anterioară, va avea efecte şi asupra nivelului cursului de schimb al leului.
Sondajul realizat luna trecută în rândul analiştilor grupaţi în CFA România anticipa pentru orizontul de şase luni o creştere a euro la 4,9370 lei iar pentru cel de 12 luni una la 4,9954 lei.
Aversiunea faţă de risc a provocat creşterea unciei de aur pe pieţele specializate. Ea a fluctuat vinerea trecută între 1.712 şi 1.735 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur să urce la maximul istoric de 249,9219 lei pentru ca luni să scadă la 246,2282 lei
La rândul ei, moneda elveţiană, considerată drept un „refugiu” în vremuri tulburi, s-a apreciat până la 1,051 – 1,052 franci/euro, astfel media stabilită joia trecută a atins un maxim istoric de 4,6058 lei. Reducerea aversiunii faţă de risc de la începutul acestei săptămâni a provocat o scădere a mediei la 4,5828 lei.
Cursul monedei americane a urcat de la 4,4536 la 4,4984 lei pentru ca la începutul perioadei să coboare la 4,46 lei.
Media lirei sterline a fluctuat între 5,5039 şi 5,5441 lei, cea de luni fiind stabilită la 5,5421 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat pe parcursul întregii perioade la 2,50%, nivel care a mai fost atins la începutul lui mai 2018. Reamintim că în 20 martie, înainte de scăderea dobânzii-cheie a BNR de la 2,50 la 2,0%, indicele se situa la 3,24%
Indicele ROBOR la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,58%, valoare care se mai înregistra în urmă cu doi ani, iar cel la 12 luni la 2,63%.
Perechea euro/dolar s-a mişcat între 1,0727 şi 1,0885.
Euro nu a suferit după scăderea indicelui german Ifo de la 85,9 puncte în martie la 74,3 puncte luna aceasta, cel mai scăzut nivel de la lansarea acestuia. În SUA, indicele încrederii consumatorilor, calculat de Universitatea din Michigan a scăzut de la 89,1 la 71,8 puncte.
Săptămâna aceasta, atenţia investitorilor va fi îndreptată către şedinţele de politică monetară ale Băncii Japoniei, Rezervei Federale americane şi ale BCE.
Analiza cuprinde perioada 21 – 27 aprilie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...