Actualitate

Peste 2.200 de râmniceni au trecut pragul Centrului Medical de Permanenţă din Ostroveni în cele patru luni de la deschidere

Conform unei evidenţe întocmite la nivelul trimestrului IV al anului 2019 şi al lunii ianuarie 2020, 2218 râmniceni au apelat la serviciile Centrului Medical de Permanenţă din Ostroveni ce funcţionează în administrarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, peste 670 dintre aceştia fiind copii sub 15 ani.

În situaţiile care au necesitat intervenţia celor 14 medici şi 14 asistenţi medicali ce lucrează în cadrul Centrului s-au făcut 1151 de tratamente şi pansamente, 114 pacienţi au primit trimiteri în ambulator, s-au eliberat 1130 adeverinţe medicale, iar în 11 cazuri s-a solicitat intervenţia ambulanţei.

Centrul de Permanenţă care funcţionează la parterul fostului internat al Liceului ”Ferdinand I” de pe aleea Teilor nr. 1 din cartierul Ostroveni a fost deschis începând cu data de 1 octombrie 2019 şi asigură asistenţă medicală de specialitate pentru urgenţe de cod ”verde” în fiecare noapte, între orele 20.00 – 08.00, în week-end-uri, începând de vinerea, de la ora 20.00, şi până lunea, la ora 08.00, precum şi în zilele de sărbători legale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...