Eveniment

Turişti înzăpeziţi în zona Obârşiei Lotrului

Duminică, 26 ianuarie, în jurul orelor 18.00, jandarmii din cadrul Postului montan de Jandarmi Voineasa au fost solicitaţi de către un turist, printr-un apel 112, să îi acorde ajutor atât lui, cât şi familiei sale întrucât au rămas cu maşina înzăpezită în zona Obârşiei Lotrului.

În timp ce se deplasau la faţa locului, echipajul de jandarmerie format din 4 subofiţeri şi echipajul auto din cadrul Poliţiei Voineasa s-au întâlnit pe drum cu turistul deoarece acesta coborâse de la locul incidentului pentru a căuta semnal să sune la 112.

Aceştia au ajuns în zona indicată de apelant, iar soţia şi cei doi copii ai acestuia au fost duşi în siguranţă până la Obârşia Lotrului de către o maşină care trecea prin zonă. Autoturismul a fost deszăpezit cu ajutorul jandarmilor şi poliţiştilor şi condus de către turist până la familia acestuia.

Menţionăm că turiştii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...