Politică

Eugen Neaţă: Cine inventează spaime la adresa României? Cine vrea să blocheze construcţia autostrăzii Piteşti - Sibiu?

“Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Vâlcea a organizat recent o conferinţă de presă pentru informarea corectă a publicului despre gândacul de scoarţă din Parcul natural Cozia şi rolul lui în blocarea sau continuarea proiectului de autostradă Piteşti-Sibiu. Sunt din ce în ce mai bizare aceste zvonuri care aduc daune majore economiei româneşti şi dezvoltării în ritm susţinut a României. Când şi când apar zvonuri despre produse alimentare neconforme, despre boli închipuite ale plantelor şi animalelor folosite în industria alimentară românească. Sursa acestei zvonistici periodice este undeva în exteriorul ţării şi ea aduce mari pierderi industriilor naţionale care nu mai pot exporta produsele dincolo de graniţele ţării. Mai nou, gândacul de scoarţă din Parcul naţional Cozia, specie protejată european, împiedică realizarea autăstrăzii Piteşti-Sibiu, după cele mai recente îngrijorări internaţionale. În acest caz este vorba despre un mare prejudiciu de imagine internaţională, dar şi de blocarea reală a unui mare proiect de investiţii. Mă bucur să aflu că Direcţia Silvică Vâlcea a explicat în această conferinţă, cu lux de amănunte, cât de bine cunoaşte acţiunea acestei insecte în Parcul naţional Cozia şi cât de puţin expusă la dispariţie este această insectă, în general în Parcul Cozia şi în particular de lucrările care se vor face pentru construcţia autăstrăzii. Denunţarea profesionistă a dezinformărilor publice este soluţia cea mai eficace în apărarea intereselor româneşti. Este de remarcat acest lucru ori de câte ori el se manifestă la nivelul instituţiilor vâlcene”, a declarat deputatul Eugen Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

29.01.2020 - 12:20gabi:pai acuma se intreaba domnul Neata ? au fost 3 ani si nu a avut timp sa se intrebe ? uitasem ca domnul Neata era ocupat cu legile pentru hoti acuma si a adus aminte de alte probleme

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...