Administraţie

Piaţă modernă, la Drăgoeşti-Vâlcea

Gheorghe Melente, primarul din localitatea vâlceană Drăgoeşti, va amenaja o piaţă, care va fi amplasată lângă stadion şi va funcţiona într-o hală, precum pieţele de oraş.

Primarul Melente a precizat că noua piaţă va dispune inclusiv de un sector pentru vânzare a produselor piscicole, mai exact de o pescărie. Vor fi sectoare de carmangerie, lactate, legume. Valoarea investiţiei se ridică la 200 mii euro, iar finanţarea va fi asigurată de la AFIR Craiova, prin Asociaţia Grupul Local de Pescuit Lotru - Olt mijlociu.

Nu este singurul proiect care va prinde contur în lunile următoare. Printre altele, comuna Drăgoeşti va avea şi o nouă casă de cultură. "Aşezământul cultural "Mihai Viteazul" va fi unicat în judeţ şi în Sudul României. Sunt 10 de acest gen în toată ţara. E o clădire cu o arhitectură specială, impunătoare, care va dispune de toate facilităţile, cu cameră de recuzită, sală de spectacole şi tot ce trebuie. Se lucrează intens la acest obiectiv, care se realizează prin Compania Naţională de Investiţii. Valoarea investiţiei se ridică la un milion de euro. Avem şi noi o parte de cofinanţare - 2-3 la sută. în mod normal, lucrările ar trebui să se încheie în 2021, atunci când se vor finaliza şi cele de reabilitare a drumului judeţean", a precizat primarul comunei Drăgoeşti, Gheorghe Melente.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...