Administraţie

În 2020, încep lucrările la canalizare în Mihăeşti

Potrivit primarului din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, în urma unei hotărâri de consiliu local, care va avea loc în această lună, se va preda amplasamentul către ADI APA Vâlcea, urmând ca în anul 2020 să înceapă, efectiv, lucrările la această deosebit de importantă investiţie.

”Mihăeşti este o comună mare, avem aproape 10.000 de oameni, cu investitori pe raza localităţii, dar nu avem canalizare, iar asta este inadmisibil. Suntem înscrişi în masterplanul judeţului, iar acest lucru ne-a ţinut pe loc şi nu am putut depune proiect nici pentru fonduri guvernamentale , nici europene. Acum avem promisiuni în acest sens şi abia aşteptăm, ca anul viitor să se înceapă canalizarea. În această perioadă, în Mihăeşti s-au făcut extinderi de apă în satul Govora-sat şi extinderi de gaze naturale pe încă trei străzi: uliţa Măndică, Bălăstreni şi Saivanului. De asemenea, se toarnă al doilea strat de asfalt pe uliţa Marica Florica, dar şi la cimitirul din satul Govora-sat. De asemenea, se lucrează la împrejmuirea şcolii din satul Măgura şi se schimba centrala pentru încălzire”, a declarat edilul.

Bărzăgeanu a mai adăugat că se continuă construirea trotuarelor până la şcoala Măgura, iar pe FDI are trei proiecte şi anume: extinderi de gaze, modernizare drumuri şi iluminat public.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...