Sport

Handbal feminin, Liga Campionilor, SCM Rm. Vâlcea – Brest Bretagne 23-26 (13-14)

SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor

Vâlcencele au pierdut returul cu Brest, dar au primit un ajutor de la Podgorica

SCM Rm. Vâlcea a pierdut cu 26-23 partida a doua cu Brest Bretagne, în Grupa C a Ligii Campionilor, dar s-a calificat în Main Round după ce şi Bietigheim a cedat la Podgorica cu Buducnost, cu scorul de 34-28. Campioanele României şi Germaniei au avut acelaşi număr de puncte, dar echipa lui Florentin Pera a avut avantajul meciurilor directe.

SCM Rm Vâlcea şi-a dorit să rezolve problema calificării în grupele principale pe teren propriu, chiar dacă în propriul fief a venit una dintre cele mai în formă echipe din Europa. În multe momente, campioana României a jucat de la egal la egal cu Brest, dar formaţia franceză a fost mai eficientă, a greşit mai puţin în atac şi a profitat de fluctuaţiile gazdelor.

Vâlcea a intrat destul de bine în joc şi a reuşit să conducă Brest în primele 10 minute. După prima aruncare de la 7 metri ratată de SCM, prin Norgaard, adversara a reuşit să preia conducerea, de la 4-5 ajungând la 8-5 (min. 15). Culmea, diferenţa a fost făcută în inferioritate numerică. Echipa franceză a jucat în mare viteză, jumătate din golurile primei reprize fiind marcate pe contraatac, faza a doua şi după repuneri rapide. În a doua jumătate a primei reprize, SCM a reuşit să o stopeze mai bine pe Brest la aceste capitole, iar Mireya Gonzalez a fost handbalista de decizie în atacul echipei, golurile ei reuşind să ţină echipa în joc: 13-14 la pauză.

Şi în partea secundă, trupa lui Florentin Pera a început repriza foarte bine, a reuşit să revină la conducere, 15-14 şi 17-16, dar au revenit problemele din prima parte: erorile! Jocul în valuri al gazdelor a fost taxat prompt de Brest tot pe contraatac, în minutul 43 reuşind să stabilească şi diferenţa maximă în joc, de patru goluri: 21-17.

Vâlcencele nu s-au predat şi au continuat să muncească din greu pentru a-şi atinge obiectivul. Replierea a început să meargă, defensiva a închis culoarele, a venit şi siguranşţa transmisă din poartă de Yulia Dumanska, iar jocul a fost reaprins: 20-21 (min. 47). La acest scor, campioana României a ratat două momente esenţiale pentru a-şi pune adversara în dificultate. La primul atac, a pasat greşit, iar la 20-22 a ratat din nou o aruncare de la 7 metri, a treia din meci, de această dată prin Glibko. De atunci, Brest nu a mai lăsat jocul din mână şi a câştigat cu 26-23. Vâlcea nu a fost departe de echipa franceză, dar a dat cu piciorul la prea multe şanse.

“Felicitări echipei de handbal SCM RÂMNICU VÂLCEA pentru calificarea în Main Round-ul Ligii Campionilor! Sunt mândru că oraşul nostru are o echipă campioană naţională şi că am reuşit să aducem din nou bucurie în rândul iubitorilor de handbal! Felicit jucătoarele şi antrenorii pentru această performanţă excepţională, au reuşit să-şi arate valoarea, ambiţia şi profesionalismul! Am susţinut şi voi susţine în continuare echipa de handbal SCM RÂMNICU VÂLCEA căci sunt convins că succesul nu se opreşte aici!”

- Mircia Gutău, primarul Municipiului Râmnic Vâlcea

Rămâne până la urmă această calificare pentru Vâlcea în Top 12 în Europa, realizată cu acea victorie de la debut, 34-27 cu Bietigheim.

SCM Rm. Vâlcea – Brest Bretagne 23-26 (13-14)

Batinovic, Ciucă, Dumanska; Adespii, Băcăoanu, Badea, Da Silva, Elghaoui 2, Fernandez 2, Florica 1, Glibko 5, Gonzalez 4, Liscevic 2, Lopez 4, Norgaard 3, Zamfirescu

Toft, Quiniou; Coatanea 5, Foppa 1, Gros 4, Gullden, Kobylinska 3, Lassource 2, Le Hir, Mangue 1, Mauny, Minevskaja, Niakate 3, Pop-Lazic 5, Tissier 1, Toublanc 1

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...