Actualitate

Vâlcea, gazda Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2014-2020

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia, a fost prezent astăzi, 15 octombrie 2019, la şedinţa de lucru a Comitetului de Monitorizare al POR 2014-2020 (CM POR) în Regiunea Sud Vest Oltenia, eveniment organizat de Autoritatea de Management POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în colaborare cu ADR SV Oltenia - Organism intermediar POR.

La acest eveniment, care se desfăşoară pe parcursul a două zile (15 şi 16 octombrie 2019), participă reprezentanţi ai Autorităţii de Management, ai Comitetului de Monitorizare, ai Agenţiilor de Dezvoltare Regională, precum şi ai autorităţilor publice locale.

Agenda de lucru a întâlnirii cuprinde mai multe subiecte, printre cele mai importante numărându-se stadiul implementării POR 2014-2020 pe axe prioritare şi tipuri de instrumente teritoriale şi modificarea POR 2014-2020, ca urmare a analizei privind îndeplinirea indicatorilor de performanţă.

În program au fost prevăzute şi vizite la proiecte finanţate prin POR 2014 – 2020 în judeţul Vâlcea, care, după cum se ştie, este beneficiarul a numeroase proiecte în derulare, motiv pentru care a fost ales gazdă a acestui eveniment deosebit de important pentru întreaga Regiune Sud-Vest Oltenia.

Astăzi, delegaţia CM POR a vizitat locul de implementare a proiectului „Creşterea eficienţei energetice a Clădirii Complexului de Servicii Comunitare - Râmnicu Vâlcea”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Vâlcea, urmând ca mâine să întreprindă o vizită la Mănăstirea Hurezi, unde se află în derulare proiecte finanţate prin POR.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...