Special

Consiliul Judeţean Vâlcea a organizat prima ediţie a „Galei Educaţiei”!

Vineri, 4 octombrie 2019, Consiliul Judeţean Vâlcea, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean, a organizat prima sesiune de premiere a elevilor şi profesorilor cu rezultate notabile din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Vâlcea.

În cadrul evenimentului, au fost premiaţi elevii care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale la competiţiile şcolare naţionale şi internaţionale, dar şi dascălii care le-au fost alături în obţinerea acestor rezultate. “Gala Educaţiei 2019”, organizată la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a însemnat, pe lângă premierea celor mai buni elevi ai judeţului, dialoguri şi momente artistice de o înaltă ţinută.

„Îi mulţumesc bunului Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu tineri talentaţi şi deştepţi şi că la Vâlcea se face, de multi ani, performanţă în şcoli. Noi, ca şi administraţie publică judeţeană, i-am adus astăzi în faţa dumneavoastră pe cei care ne-au făcut mândri cu fiecare titlu obţinut, pentru a le arăta preţuirea şi pentru a le transmite toate gândurile bune. Gestul nostru de a-i premia este unul simbolic, adevărata rasplată o vor primi în viitor, când vor deveni profesioniştii de care ţara are nevoie. Dragii mei, prin rezultatele notabile obţinute, voi sunteţi cei care ne faceţi să privim cu mai multă încredere în viitor. Voi sunteţi dovada faptului că, dacă vrei, poţi şi că munca înnobilează omul. Sunt încrezător în forţa şi valoarea fiecăruia dintre voi, dar şi în puterea voastră de a duce mai departe prestigiul învăţământului vâlcean. Ne dorim ca această Gală să devină tradiţie, pantru ca toţi elevii cu rezultate excepţionale să simtă că sunt apreciaţi pentru eforturile şi rezultatele lor. Este felul nostru de a le mulţumi şi de a le spune că acest judeţ va merge înainte şi se va dezvolta şi cu ajutorul lor”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...