Sub Lupă

50 de tineri vâlceni, consumatori de droguri, au fost evaluaţi psihologic doar în acest an

Opt tineri au ajuns în acest an la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean cu intoxicaţie severă, după ce au consumat substanţe cu efect psihoactiv, iar alţi 50 de consumatori au fost evaluaţi psihologic de către specialişti, aproape jumătate dintre ei la recomandarea procurorilor DIICOT, se arată într-un raport al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Vâlcea.

"Pe linie de asistenţă a consumatorului de droguri, la CPECA Vâlcea, au fost evaluate 50 de persoane, dintre care 24 trimise de către DIICOT prin ordonanţe. Totodată, au fost introduse în programul naţional 63 de fişe, s-a monitorizat evidenţa infracţionalităţii la regimul drogurilor cu sprijinul DIICOT şi s-au colectat date privind fişele standard de înregistrare a urgenţelor medicale produse ca urmare a consumului de substanţe psihoactive de la secţia de primiri urgenţe. Astfel, până la data de 19 septembrie, au fost înregistrate 8 fişe, adică opt persoane au ajuns în secţia de primiri urgenţe cu un grad mai sever de intoxicare", a precizat coordonatorul CPECA Vâlcea, comisarul Ionuţ Pîslaru.

Pîslaru a menţionat că cel mai tânăr consumator de droguri înregistrat anul acesta în Vâlcea are 18 ani, dar că statistic s-a constatat că tinerii consumatori din judeţ au încercat pentru prima dată substanţe cu efect psihoactiv la vârsta de 14, 15 ani.

"Debutul începe undeva la vârsta de 14 ani, mă refer pe plan local, canabisul fiind drogul cel mai folosit, iar cel mai tânăr consumator înregistrat anul acesta la noi are 18 ani şi o lună", a mai spus coordonatorul Centrului Antidrog din Vâlcea.

De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea au precizat că anul acesta a crescut numărul şoferilor depistaţi la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, până acum, ca urmare a primirii de către poliţiştii de la Rutieră a celor două aparate care permit testarea rapidă pentru şase tipuri de droguri, fiind identificaţi peste 10 astfel de conducători auto.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...