Sport

Debut cu dreptul pentru “tricolore” în preliminariile CE 2020

Naţionala de handbal a României a învins reprezentativa Ucrainei 27-24 (15-12 la pauză), în primul meci din preliminariile Campionatului European de anul viitor

La Braşov, într-o sală arhiplină, “tricolorele” au început cu dreptul o nouă campanie de calificare la un turneu final. Autoare a 8 goluri, Cristina Laslo a fost cea mai bună jucătoare a meciului cu Ucraina. Pentru România au mai înscris Eliza Buceschi (6 goluri), Valentina Ardean-Elisei (3 goluri), Aneta Udriştioiu (3 goluri), Crina Pintea (3 goluri), Daria Bucur (2 goluri), Lorena Ostase (1 gol), Laura Moisă (1 gol).

“Mă aşteptam la un meci greu, asta e frumuseţea sportului. Noi am controlat meciul de la un capăt la altul, am avut unele tensiuni în a doua repriză, însă le-am reglat şi am încheiat cu o victorie. Mergem acum în Insulele Feroe, ne aşteaptă un meci destul de incomod. Mă aştept şi cu Polonia să avem un meci greu la ele acasă, sper să nu avem probleme. Am păşit cu dreptul şi asta mă bucură cel mai mult, îmi dă încredere că ne vom califica de pe locul întâi”, a declarat Cristina Laslo, handbalistă echipa naţională a României.

Laslo şi Buceschi l-ai impresionat pe Ryde

Aflat la primul meci oficial de la revenirea pe banca tehnică a reprezentativei României, Tomas Ryde nu a rămas indiferent la prestaţiile jucătoarelor care activează la Corona Braşov. Selecţionarul este încântat de atmosfera frumoasă de la echipa naţională.

“Sunt foarte mulţumit de Cristina Laslo, Eliza Buceschi şi, în unele aspecte, de Daria Bucur. Joacă împreună la Corona Braşov, dar e cu totul altceva să joci un meci atât de important la echipa naţională. A fost o seară grea, dar sunt foarte mulţumit de rezultat. După accidentarea Cristinei Neagu, moralul era scăzut, pentru că multe lucruri la echipa naţională sunt legate de Cristina. Totuşi, trebuie să lucrăm în aceste condiţii. În ceea ce priveşte atmosfera de la echipa naţională, aceasta este foarte bună. Îmi place să fiu împreună cu echipa, nimeni nu se plânge, toate jucătoarele muncesc din greu la antrenamente, dar există şi multă bucurie în această echipă” - Tomas Ryde, selecţioner echipa feminină de handbal a României.

Ultimul meci la naţională pentru Valentina Ardean Elisei

Meciul cu Ucraina a reprezentat ultima apariţie în tricoul naţionalei pentru Valentina Ardean Elisei. Jucătoarea în vârstă de 37 de ani şi-a anunţat retragerea de la prima reprezentativă la finalul partidei de la Braşov, în care a înscris trei goluri. Elisei are un palmares impresionant: la echipa naţională a cucerit medalia de bronz la Campionatul European din 2010, este vicecampioană mondială în 2005 şi medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2015, dar şi campioană europeană de tineret în 2000. La nivel de club, Elisei a fost finalistă a Ligii Campionilor, în 2010, cu Oltchim, câştigătoare a Cupei EHF, în 2018, cu SCM Craiova, a Cupei Cupelor, în 2007, cu Oltchim, şi a Cupei Cahllenge, în 2002, cu Cetate Deva.

Flori pentru fetele de la naţională

Pentru jocul şi victoria cu Ucraina, “tricolorele” au fost răsplătite de suporteri cu multe buchete de flori. Nu au lipsit nici pozele cu fanii.
“Abia aşteptam meciul ăsta. Mi se pare extraordinar cum lumea ne urmăreşte şi vine după noi oriunde am fi. Te simţi special şi eşti mândru că faci parte din aceste 16 fete care intră pe teren şi dau totul pentru echipa României. Azi am câştigat şi mă bucur că toată lumea a fost cu zâmbetul pe buze” - Cristina Laslo, handbalistă echipa naţională a României.

Naţionala României va susţine următorul meci din preliminarii împotriva reprezentativei Insulelor Feroe, în deplasare, la 29 septembrie. “Tricolorele” fac parte din grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului European 2020, alături de selectionatele Ucrainei, Poloniei şi Insulelor Feroe. Primele două clasate se califică la turneul final.

Programul meciurilor din grupă

29.09.2019 - Insulele Feroe-România
25/26.03.2020 - Polonia-România
28/29.03.2020 - România-Polonia
27/28.05.2020 - Ucraina-România
31.05.2020 - România-Insulele Feroe.

Campionatul European va fi găzduit de Danemarca şi Norvegia şi va avea loc în perioada 4-20 decembrie 2020. La precedenta ediţie, în 2018, naţionala României s-a clasat pe locul al patrulea, ratând medalia de bronz în faţa reprezentativei Olandei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...